Ne Place

Status work from home la 33 zile de izolare

Status work from home la 33 zile de izolare

Trăim vremuri delicate, ca să nu spun complicate, dar asta o simțim deja cu toții. Mă întreb câți dintre voi și-ar dori să se descarce, măcar puțin, plângând?

La începutul pandemiei cu Coronavirus era puțin entuziasm că stăm mai mult acasă, că petrecem timp de calitate cu ai noștri copii, că pregătim fresh-ul de portocale la micul-dejun fără grabă și mai trimitem câte-un colet, că doar suntem work from home. Era puțină andrenalină ca la orice schimbare căreia trebuie să-i facem față și o bătaie cu pumnul în piept la final de zi. Acum (nu știu dacă suntem la mijloc sau spre final de auto-izolare, dar trecem noi și peste asta), dacă ar fi să tragem linie, ce am putea spune despre toată experiența asta?

Între call-uri, deadline-uri, multitasking, școală online (uneori și grădiniță online, din câte am auzit), gătit, decluttering, mângâiat copilul când îi este greu, cum vă simțiți?

Presiunea acum este dublă. Pentru că ne dorim să nu eșuăm nici ca părinți, nici profesional, nu-i așa? Și în schimb, una din două tot trebuie să pice pe locul doi. Știu, e complicat și frustrant. Dar trebuie să înțelegem și să ne asumăm că nu suntem ok în formula asta.

Apare vina pentru lucrurile pe care nu reușim să le facem, sau le amânam sau nu le facem exact așa cum ne-am fi imaginat la început, când am fost nevoiți să stăm acasă.

Copiii nu doar că au nevoie de noi, au și mai multă nevoie de atenția noastră. Sunt adesea plictisiți, cu greu le mai păstrezi rutina, sar peste somnul de prânz, dorm mai puțin, fac mai puține, dar sar pe noi mai mult. Cât despre școala de acasă, (Doamne!) jumătate din zi trece doar cu asta.

Dar există și o parte bună de care trebuie să fim conștienți. Suntem acasă, alături de cei dragi, suntem sănătoși și în siguranță, avem tot ce ne trebuie sau măcar strictul necesar pentru a pune pe masă aceleași alimente. Suntem împreună. Iar pandemia asta sper să ne fi învățat să apreciem mai mult ceea ce înainte consideram că ni se cuvine – libertatea.

Când va trece, sper să fi fost ca o oglindă pentru fiecare dintre noi în care să se reflecte imaginea noastră adevărată și măsura lucrurilor care contează.

Până atunci, însă, păstrați-vă calmul. Știu că v-ați propus multe și ați făcut probabil jumătate. Pe lista mea sunt multe activități: să fac un curs online, să fac yoga, să ne uităm periodic la teatru/opera online, să vizualizăm tururi virtuale de muzee, grădini zoologice din lume, să facem experimente, să citesc o carte pe săptămână, să gătesc rețete nemaivăzute și nemaipomenite… Câte am reușit până acum? Nu răsuciți cuțitul…

Dincolo de toate astea, mai puternic este sentimentul de apartenență, de all-toghether, gândul că am trecut cu bine de încă o zi, așa cum a fost ea. Că am găsit metodele creative de a fi suficienți.

Ca într-o tragicomedie în care finalul este unul fericit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *