Ingrijire lana merinos&matase, Ne pasa de

Cum depozitezi corect hainele din lână

Cum depozitezi corect hainele din lână

În perioada asta, dacă tot ne petrecem timpul în casă, aș zice că este oportun să mai rezolvăm câte ceva din lista aia lungă pentru care făceam mătănii. Știu că nu-i ușor să renunțăm la viața socială așa, dintr-o dată. Nu-i ușor nici cu copiii care stau acasă și care mai au și teme sau întâlniri online cu profesorii. Dar privind partea bună a lucrurilor, ne putem bucura mai mult de pauza asta de la ritmul în stil bulgăre pe care îl trăim de obicei. Mă gândesc că viața noastră nu va mai fi la fel ca până acum, dar măcar poate că vom apăsa din nou butonul de start cu alt avânt.

Tocmai de aceea, zic să ne ocupăm puțin de organizarea hainelor de lână. În primul rând, trierea este esențială ca să știi ce trebuie să depozitezi. La noi mereu este o luptă să găsim câte o bluză sau o pereche de leggings dosite te miri prin fundul cărui sertar… Dar jungla din dulapuri se poate transforma oricând într-o oază de relaxare dacă fiecare lucru este pus la locul lui.

Ai sortat, ai identificat, acum trecem la depozitare!

Și depozităm nu doar să trăim vizual în stil minimalist (deși ne place tare stilul ăsta), ci și să protejăm hainele „sezoniere”. Să le ferim mai ales de molii, mucegai, praf și chiar simpla uzură atunci când stau pur și simplu împachetate pe raft.

Înainte de depozitare, respectă cele 10 porunci lânoase.

Iată cele mai eficiente metode:

Împachetarea în vacuum

Sigilarea hainelor de lână în pungi vidate, închise etanș, nu doar că protejează hainele de molii neavând aer, dar sunt și o soluție excelentă pentru crearea spațiului în dulap. Sunt transparente, deci știi mereu ce conțin.

Chiar dacă se vor șifona, hainele din lână își recapătă forma după o simplă clătire.

Sfat: aruncă în sacii vidați, printre haine, acele pliculețe cu siliciu pe care le primești când cumperi încălțăminte, genți sau electronice. Rolul lor este de a absorbi umezeală.

Depozitarea în huse textile

Pentru hainele mai delicate, costume din lână sau mătase, este indicat să folosești sacii din materiale textile. Astfel, le vei proteja de îngălbenirea care apare în timpul depozitării permițând hainelor să respire.

Utilizarea cutiilor de depozitare a hainelor

Lenjeria intimă, body-urile și genul de haine micuțe, la care trebuie să ai acces, pot fi depozitate în cutii speciale. Este o alternativă pentru care ai nevoie, însă, de mai mult spațiu sau de un dressing destinat. Și în aceste cutii îți recomand să folosești pliculețele de siliciu pentru a preveni umezeala și, deci, mucegaiul.

BONUS: Cine nu-și amintește de mirosul de naftalină din dulapurile bunicilor și părinților să ia puțină lecitină. Mirosul de naftalină nu este tocmai plăcut și nici nu dispare ușor. Dar poate fi înlocuit cu succes cu lavandă sau, și mai bine, cu lemnul de cedru.

Datorită uleiului pe care îl conține, lemnul de cedru ține departe moliile și alte insecte care atacă hainele. Iar mirosul său specific este chiar plăcut.

Gata cu scrisul. Să trecem la fapte. Urați-mi succes!

Dacă nu ești încă în comunitatea celor mai curajoși, frumoși și adorabili bandiți, te invit să ni te alături pe Little Bandit Nation:Wool&Life.

Sursă foto: Unsplash

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *