Ne Place

De 8 martie, oprește-te puțin!

De 8 martie, oprește-te puțin!

Am scris articolul ăsta pentru ziua de ieri, dar vreau să ajungă la voi de astăzi, în fiecare zi. Pentru că 8 martie vine și trece repede ca orice sărbătoare. Dar ce rămâne după? Cum suntem noi, zi de zi?!

Știu că ai primit urări, flori, îmbrățișări și gânduri bune. Eu vreau să-ți mai transmit câteva. Țin de sănătatea emoțională, de echilibru, de bucuria de a trăi frumos și în armonie cu noi însăne.

Așa că, oprește-te puțin!

Oprește-te din a mai căra regretele trecutului

Cineva îmi spunea că episoadele dureroase din trecut se pot închide cu un lacăt la care să arunci cheia. Cât de trist să fii să nu vrei să vindeci, să faci curat, în cămăruța aceea? Mă gândeam eu…

Acum, pot înțelege mai bine și pot accepta că există și astfel de situații (nu toate, pentru că multe pot fi reglate în terapii). Dar în mod sigur, vina și regretele nu fac casă bună cu prezentul și nici nu înnobilează viitorul. Trecutul nu te lasă să trăiești prezentul cu bucurie. Te ține ancorat. Ce poți face este să-ți spui că la momentul respectiv, ai făcut tot ce ai știut, iar decizia de atunci a fost cea mai bună pe care o puteai lua.

Și ar mai fi ceva care poate face minuni – metoda HO’OPONOPONO cu cele patru afirmații:
„Iartă-mă!
Te iubesc!
Îmi pare rău!
Îți mulțumesc!”

Eliberează-te de vină și regrete, fie că vorbim de o relație din trecut sau alte decizii pentru care ai plătit deja destul. Ai plătit prețul cu timp, bani, emoții, sentimente. Acum te poți opri pentru a respira ușurată.

Renunță la justificări

„Cine se scuză, se acuză”. Așa zice proverbul. Nu mă refer aici la ceea ce mulți ar putea interpreta. A cere scuze nu înseamnă a fi slab, cum am mai auzit, ci doar a fi conștient de propriile greșeli. Iar scuzele în cazul ăsta sunt foarte ok.

Dar dacă ești mereu pe poziție defensivă, gata să îți justifici fiecare pas, să pui pe primul loc pe ceilalți și să uiți de tine, aici nu e deloc ok. De fiecare dată când faci asta, energia ta se consumă pe orice, mai puțin pe propria ta persoană. În felul acesta, ne furăm singure căciula și ne ratăm ocazia de a fi noi.

Oprește-te să fii mereu pe placul altora

Să luăm exemplul hainelor. La ultima sesiune de shopping pe care ai făcut-o, ai cumpărat haine pentru că aveai cu adevărat nevoie sau pentru că ai căutat o validare? Acel sentiment care îți dă o stare de bine? Acea dorință de a te simți frumoasă, deșteaptă și apreciată?

Încercăm mereu să fim pe placul altora de parcă ăsta ar fi scopul în viață. Cu cât te străduiești mai mult să dovedești cine ești, cum ești, ce poți face, cu atât mai mult vei intra într-un cerc vicios cu o presiune și mai mare.

Nu putem controla ceea ce gândesc sau spun ceilalți despre noi, dar cu siguranță putem controla felul în care ne simțim.

Odată ce te vei opri din a fi pe placul altora, de fapt, VEI FI TU, cu adevărat!

Sursă foto: Unsplash

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *